Şeful poliţiei rutiere amendat pentru depăşirea vitezei!

Autor: Oraan Mărculescu 19 mai 2010 Știri auto
Şeful poliţiei rutiere amendat pentru depăşirea vitezei!

Dacă am fi în România, probabil răspunsul ar fi simplu: „Să
trăiţi, şefu’, mă scuzaţi că v-am oprit, drum bun în continuare”.
Însă pentru poliţiştii francezi se pare că se aplică altă regulă:
„Bună ziua, şefu’, ştiţi că aţi depăşit viteza? Carnetul!”.

Nu e nici o glumă, este un caz real întâmplat în departamentul
Marne, din nord estul Franţei, unde un echipaj de poliţie a
oprit o maşină care circula cu 182 km/h
într-o zonă
limitată la doar 130 km/h.

Deci o depăşire a vitezei maxime cu peste 50 km/h, care, în
teorie, s-ar solda cu o amendă de 3.750 euro, 6 puncte de
penalizare, suspendarea carnetului pe 3 ani
, ba chiar şi 3
luni de închisoare, dacă ai ghinionul să dai peste un judecător
foarte sever.

Însă aceste reguli se aplică doar în cazul şoferilor obişnuiţi.
Nu dacă eşti chiar şeful poliţiei din Marne! Care a scăpat
doar cu suspendarea permisului pe o lună şi o amendă de 500
euro
, decizie pe care a atacat-o în instanţă ulterior. Nu
ştim dacă a câştigat, dar ne vine greu să credem că presiunea
opiniei publice nu contează în Franţa.

Interesant că acest incident vine pe fondul unei înăspriri fără
precedent a acţiunilor poliţei rutiere, care efectiv îi „execută”
pe toţi contravenienţii, în ideea de a reduce cât mai mult numărul
accidentelor de pe şoselele şi autostrăzile Franţei.

Oare la noi ce s-ar întâmpla dacă un şef de poliţie
ar fi prins depăşind aşa de mult viteza?


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide